Luisa Avram
Fiind un timp al constrângerilor, restricților și îngrădirii desfășurării activității omenești într-o schemă de supraviețuire globală, avem ocazia să privim mai îndeaproape către certa suferință umană, care asiduu împinge limite pe care nu le-am cunoscut până în vremuri de plăpândă primăvară, ale unei decade... care de dinainte să se nască, promitea atât de mult. De când povestea noastră a luat aproape insidios o întorsătură neașteptată și brutală, descoperim că simțim mai mult, mai amplu, mai puternic și copleșitor adesea, confuzia și disperarea ne pot stăpâni gândurile, resursele (cum ar fi speranța), relațiile, până și reacțiile fiziologice.
CE din interiorul nostru reacționează?
Ce sunt emoțiile?
Emoția în sine reprezintă o activitate complexă neurobiologică, o componentă cheie a vieții bio-psiho-sociale a fiecărui individ. Cuvântul "emoție" datează din 1579, când a fost adaptat din cuvântul francez "émouvoir", ceea ce ar fi tradus mișcare, agitație, mai degrabă un impuls ce pune ”ceva” în mișcare.
În contextul nostru, emoția indică pur și simplu ceea ce se poate numi o experiență de implicare. O persoană poate fi implicată negativ sau pozitiv cu ceva, profund implicată sau doar superficial implicată, dar în ce fel sau în ce măsură sunt implicați oamenii într-un eveniment, într-o condiție sau în orice tip de relație interpersonală, este în mod necesar important pentru ei, în mod proporțional. Ceea ce contează, este faptul că omului îi pasă de ceva, acel ”ceva” fie că este individual ori colectiv, se înregistrează în întreaga sa ființă. Această experiență este emoția, nu gândurile subiectului despre experiența lor sau limbajul de auto-explicare care decurge din experiență, ci contactul imediat cu lumea prezentă pe care-l are sinele prin implicare. Mai specific, discutând despre pandemia COVID-19, putem observa diferite nuanțe de implicare și manifestarea acesteia. Când vorbim despre implicare, includem automat semnificație, de aici putem începe o discuție despre impactul unui eveniment de tipul pandemiei, manifest în viața noastră, rolul emoțiilor în acesta, procesarea lor și inevitabilele nefericite disfuncționalități de integrare a momentelor dureroase în al nostru suflet.
Când emoțiile sunt copleșitoare ...
Armele ne sunt gândurile. Gândurile noastre pot fi, analogic, precum armele de foc. Creează un mediu de siguranță, protecție, nu au un rol guvernator al distrugerii, ci supraviețuirii și adaptării. Terapia prin Acceptare și Angajament descrie situațiile în care gândurile sunt arma îndreptată către noi înșine precum fuziune cognitivă, care se referă la tendința umană de a se plia cu fidelitate pe propriile gânduri și într-un anumit punct, a se identifica cu ele. În alte cuvinte, ascultăm cu ”religiozitate” ceea ce ne spune mintea noastră. Dacă mintea ne spune cum să ne gestionăm banii productiv sau cum să vă conduceți autovehiculul în siguranță, ce ar fi neînregulă a fi fideli minții noastre? Dar dacă ea ne spune că orice suprafață am atinge, indiferent cât de atenți, coresponzători și igienici am fi, ne vom contamina și vom muri în câteva zile? Sau în câteva ore??? Sau faptul că și alți oameni vor muri din cauza noastră? Fuzionarea cu astfel de gânduri ne poate împinge în pătrunderea unor cercuri vicioase care pot produce suferință enormă, mai exact emoții copleșitoare, vom simți prea mult, vom trăi prea intens și ne vom adănci în disperarea care poate fi pentru speranță, precum alcoolul sanitar pentru virusuri.
Cum evităm să devenim sclavii gândurilor noastre?
De-fuziunea cognitivă (Hayes, Strosahl & Wilson, 1999) este procesul prin care putem schimba relația cu gândurile noastre, făcând un pas înapoi și pur și simplu asistând la prezența lor. Când reușim acest lucru, vom observa gândurile ca fiind entități separate de noi, vor fi doar cuvinte. Asta ne permite să ne uităm la gândurile noastre, mai degrabă decât să ne uităm la lume ”din” interiorul gândurilor noastre. Emoțiile vor urma aproape întotdeauna calea gândurilor. Când mintea va fi un simplu observator ar propriilor gânduri, aceasta va căpăta limpezime, spațiu și un loc de ”respiro” apoi, metaforic vorbind, panica, durerea emoțională, disperarea ajung să-și ridice singure semnale: pe ce bază mă manifest? Dacă gândurile nu-mi mai semnalează pericol încotro mă îndrept? Iar emoțiile copleșitoare și alarmante își iau și acestea ”pauză”.
Strategii de transformare a minții într-un observator
De-fuziunea gândurilor cere ajutorul imaginarului minții noastre. Obiectul acestei proprietăți constă în vizualizarea gândurilor sub formă de imagini sau cuvinte care trec pe lângă noi în zbor, fără a stârni analize sau obsesii. Câteva dintre sugestiile oferite de Mckay, Wood și Brantley (2007) au ajutat mai mulți oameni:
- Imaginați-vă că stați pe un câmp și vă priviți gândurile plutind pe nori.
- Imaginați-vă că stați așezat/-ă lângă un pârâu și vă priviți gândurile curgând la vale, pe frunze.
- Contemplați-vă gândurile scrise pe nisip și apoi priviți, imaginar, cum valurile le spală.
- Vizualizați-vă conducând o mașină și văzând cum gândurile dvs. trec, înscrise pe panouri publicitare.
- Imaginați-vă că gândurile vă părăsesc capul și ard în flacăra unei lumânări.
- Vizualizați așezat/-ă lângă un copac și contemplându-vă gândurile care cad odată cu frunzele.
- Imaginți-vă cum stați în picioare într-o încăpere și gândurile intră pe o ușă și ies pe cealaltă.
- Imaginați-vă cum gândurile dvs. sunt precum un stol de păsări care zboară deasupra dvs.
Câtă putere au gândurile dvs. de fapt? Sunt destul de puternice încât să vă răpească speranța? Vă invit să încercați acest exercițiu de fiecare dată când simțiți prea mult și acest lucru vă copleșește.
Bibliografie:
- Hayes, S. C., Strosahl, K. D., & Wilson, K. G. (1999). Acceptance and commitment therapy: An experiential approach to behavior change. Guilford Press.
- McKay, M., Wood, J. C., & Brantley, J. (2019). The dialectical behavior therapy skills workbook: Practical DBT exercises for learning mindfulness, interpersonal effectiveness, emotion regulation, and distress tolerance. New Harbinger Publications.
