Existența noastră este marcată de relațiile pe care le avem cu oamenii din jur. Relațiile cu ceilalți pot fi atât o sursă de bucurie și împlinire, cât și o sursă de suferință și dificultate. Este un fapt lesne de observat, confirmat științific, că sănătatea (fizică și mentală) este legată de calitatea relațiilor pe care le întreținem cu cei din jur.
Fiecare persoană are propriul mod de a intreracționa cu ceilalți, fapt care a condus la stabilirea conceptului de stil de atașament. Cercetările din psihologie au arătat că există patru tipare de relaționare. Deși realitatea de zi cu zi este complexă, atunci când abstractizăm se constată că fiecare persoană are un tipar predominant, după care se desfășoară majoritatea relațiilor sale.
Acest tipar este fie unul securizant, fie unul anxios, fie evitant, fie dezorganizat. Când stilul de atașament securizant predomină, persoanei îi este simplu să se apropie de ceilalți; nu o deranjează ideea că depinde de ceilalți, iar ceilalți depind de ea. Cineva care manifestă un stil securizant nu trăiește cu temerea că va rămâne singur(ă), sau că ceilalți nu îl/o vor accepta. Atunci când stilul anxios predomină, există o nevoie crescută de apropiere emoțională față de ceilalți, împreună cu constatarea că ceilalți sunt reticenți față de o apropiere atât de puternică.
O persoană cu atașament de tip anxios se simte inconfortabil în lipsa unor relații foarte apropiate, dar se teme că ceilalți nu o prețuiesc la fel de mult precum îi prețuiește ea pe ei. În schimb, atașamentul de tip evitant înseamnă o reticență la de apropierea de ceilalți. Unei persoane cu atașament evitant îi este greu să aibă încredere, sau să depindă de ceilalți. Nu se apropie prea mult de teamă să nu fie rănită. Cel de-al patrulea tip de atașament – dezorganizat – prezintă atât trăsături din tipul anxios, cât și din tipul evitant. În general, atașamentul dezorganizat se manifestă prin comportamente contradictorii în relație cu ceilalți.
Bazele stilului de atașament se pun în primii ani de viață, pornind de la interacțiunile dintre copil și persoana care îl îngrijește. Putem descrie stilul de atașament pe baza reprezentărilor interioare pe care ni le-am format în timp despre ceilalți, dar și despre noi înșine. Cu privire la ceilalți, este important dacă am perceput că în general aceștia răspund cererilor noastre de sprijin și protecție.
Cu privire la noi înșine, este important dacă am perceput că suntem o persoană față de care ceilalți răspund într-un mod pozitiv. Când formăm relații noi în viața adultă, o facem pe baza tiparului construit în copilărie. În timp ce stilul securizant de atașament permite bucurie și împlinire în relațiile cu ceilalți, stilurile de atașament anxios, evitant, sau dezorganizat transformă relațiile într-o sursă de suferință și dificultate.
Deși modul în care relaționăm cu ceilalți se stabilește în copilăria timpurie, un stil de atașament care ne provoacă suferință se poate schimba. De exemplu, parcurgerea unei psihoterapii poate conduce la o reevaluare a reprezentării pe care o avem despre ceilalți, și despre noi înșine, cu efecte pozitive în modul în care abordăm relațiile în viața de zi cu zi.
Atunci când relațiile cu ceilalți reprezintă o sursă de suferință și dificultate excesivă, este posibil ca stilul nostru de relaționare să joace un rol.
