Return to site

Știi cum să reziști factorilor stresori de la locul de muncă sau cum poti să devii mai rezilient?

Daria Lupșa

V-ați gândit vreodată ce vă aduce succesul la locul de muncă?

 

Cel mai probabil ați considerat că inteligența este cheia succesului, ceea ce este deja demonstrat științific. Sau, poate, ați mers mai departe și ați adăugat munca suplimentară sau angajamentele asumate la locul de muncă. Cu toate acestea, în mediul dinamic organizațional, pentru succes contează și capacitatea de a te adapta la stres sau abilitatea de a-ți reveni cu ușurință atunci când întâmpini provocări sau dificultăți în orice domeniu al vieții. Iar dacă ar fi să rezumăm într-un singur cuvânt, acesta ar fi reziliența.

 

Este evident că la locul de muncă avem o mare varietate de factori stresori care solicită multă adaptare din partea angajaților. Așadar, ce este reziliența la locul de muncă? Este ea importantă? Poți deveni mai rezilient decât ești acum?

În organizații, reziliența este capacitatea de a face față stresului la locul de muncă, de a te adapta eficient la schimbarea organizațională, de a face față unor amenințări, cum ar fi: pierderea locului de muncă sau presiunea termenelor limită. Reziliența nu ne aduce doar succesul la locul de muncă, dar contribuie și la sănătatea sau chiar la bunăstarea noastră generală. Iar o veste bună pentru noi toți este că reziliența se poate învăța, fiind o abilitate. Chiar dacă unii dintre noi par să fie rezilienți de când lumea, timpul nu e pierdut nici pentru ceilalți, mai puțini norocoși. Ce trebuie să facem este doar să exersăm! Această abilitate poate fi dezvoltată cu ușurință de către oricine.

În acest sens, vă propunem câteva modalități de acțiune, identificate în literatura de specialitate, prin care angajații pot deveni mai rezilienți la locul de muncă. Astfel, angajații rezilienți își construiesc relații puternice cu colegii de la locul de muncă. Aceste legături sunt caracterizate prin comunicare eficientă, ascultare activă și atenție față de emoțiile colegului tău/colegei tale. În plus, un angajat rezilient va încerca să-și ajute și colegii să atingă succesul și să fie acolo când aceștia au nevoie. Este esențial pentru o bună adaptare la stres să beneficizi de o sursă de ghidaj și de ajutor în momentele mai stresante. Astfel, pentru a fi mai rezilienți, este necesar ca angajații să își întrețină relațiile de la lucru și să își dezvolte încrederea în mod constant în ceilalți.

O altă constatare surprinzătoare a cercetătorilor a fost faptul că angajații rezilienți au o perspectivă „jucăușă” asupra locului de muncă, adică au o perspectivă optimistă și trăiesc emoții pozitive. Totodată, aceștia sunt capabili să gestioneze eficient stresul, astfel încât acesta să nu fie copleșitor pentru ei. Această abordare, mai ales după un incident stresant, te protejează să nu devii epuizat profesional. O ultimă caracteristică a unui angajat rezistent este autenticitatea, adică faptul că se comportă într-un mod care este conform cu valorile și credințele sale.

Și nu uitați: toate acestea pot fi dezvoltate de fiecare dintre noi, individual sau în cadrul unor programe de formare! Având în vedere că petrecem aproximativ o treime din zi la locul de muncă, avem nevoie să știm cum să facem față provocărilor inevitabile și să avem succes!